Cel Bun Si Sfant | Stefan Miculaiciuc - Dumnezeu

— Vezi tu, băiatul meu, continuă bătrânul Ștefan cu o voce caldă și domoală, lumea asta e plină de alergătură și de griji. Oamenii uită adesea să privească spre cer și să mulțumească. Dar tu să nu uiți niciodată. Când ești fericit, spune-I mulțumesc. Când ți-e greu, cere-I ajutorul. Pentru că El este un Tată bun, care nu Își părăsește niciodată copiii.

Bătrânul își amintea de vremurile tinereții sale, când viața nu fusese deloc ușoară. Trecuse prin lipsuri, prin secetă și prin ierni atât de grele încât pământul crăpa de ger. Dar în ciuda tuturor greutăților, Ștefan Miculaiciuc nu își pierduse niciodată credința. În colțul de sus al camerei sale mici, o icoană veche veghea mereu, iar candela aprinsă amintea că lumina nu piere niciodată în întuneric. Dumnezeu Cel Bun si Sfant | Stefan Miculaiciuc

— Dar unde locuiește El, bunicule? E sus, în cer? mai întrebă micuțul. — Vezi tu, băiatul meu, continuă bătrânul Ștefan

Ștefan își îndreptă spatele și privi spre pădurea de brazi care murmura în bătaia vântului de seară. Când ești fericit, spune-I mulțumesc

— Este și acolo, sus, dar mai ales este aici, printre noi. Dumnezeu Cel Bun și Sfânt locuiește în inima omului curat. Îl găsești în pâinea caldă pe care bunica o scoate din cuptor, în izvorul rece care astâmpără setea drumețului și în zâmbetul pe care îl dăruiești unui om necăjit. El nu are nevoie de palate de aur, ci de un suflet plin de iubire și bunătate.

Ștefan zâmbi blând, îi mângâie creștetul și oftă ușor, ca și cum ar fi deschis o carte veche, plină de înțelepciune.

Ștefan își aminti de o iarnă cumplită, când rămăsese blocat în munți cu oile. Viscolul urla ca o fiară rănită, iar potecile dispăruseră sub troiene uriașe. Atunci, înghețat și deznădăjduit, căzuse în genunchi în zăpadă și strigase din tot sufletul: „Doamne, Dumnezeule Bun și Sfinte, nu mă lăsa!”. Nu trecuseră nici zece minute și printre furiile viscolului zărise o lumină slabă. Era un alt cioban, rătăcit și el, care purta o făclie. Împreună găsiseră o peșteră și se salvaseră reciproc. Atunci înțelesese Ștefan că Dumnezeu lucrează prin oameni și că bunătatea Lui se arată exact atunci când crezi că totul este pierdut.